Am plecat in Sicila cu imaginea falezelor de catarat din Antalya (unde am petrecut in ultimii doi ani sarbatorile de iarna) in minte. Asta si pentru ca am oscilat mult in alegerea destinatiei. Am optat pana la urma pentru un loc nou – Sicilia, resimtind insa regretul de a nu merge in Antalya pe care am ajuns sa o indragesc foarte mult. Caci desi am fost acolo de 5 ori la catarat, multitudinea de trasee (apar multe trasee noi de la an la an), calitatea stancii, atmosfera creata prin prezenta a numerosi cataratori din toata lumea, vremea favorabila si mancarea buna au fost tot atatea motive care m-au facut sa revin de fiecare data cu placere, fara a ma plictisi.

In plus, aceasta era prima vacanta dedicata exclusiv cataratului dupa nasterea lui Cezar. Cezarica a implinit 7 luni pe 27 decembrie si pana acum, cu exceptia a 2 – 3 weekend – uri nu am plecat nicaieri fara el. De data aceasta insa, am decis sa il lasam doua saptamani in grija mamei pentru a ne bucura de catarat si a savura timpul in doi. Cei care au copii, inteleg desigur cat de pretioase si rare 🙂 devin aceste clipe in primii ani de viata ai piticilor.

Cu alte cuvinte am plecat cu asteptari marete in minte si in suflet, visand la o vacanta superba la catarat, la faleze impresionante, la zile insorite dar nu prea calduroase si la peisaje deosebite. Se spune insa, ca principala sursa de nemultumire si nefericire a oamenilor o constituie tocmai asteptarile prea mari. Acestea fiind spuse……..

Dupa ce a venit Mos Craciun si ne-am despartit cu regret in suflet (dar si cu un dram de bucurie, recunosc) de Cezar, iata-ne in ajunul Craciunului in aeroportul – autogara Baneasa, de unde inca mai decoleaza toate zborurile low-cost. Eu, Dan, Michi si Radu Ionescu. Zbor fara probleme pana in Catania de unde am luat masina inchiriata pana in Pozzalo, orasel situat in sudul Siciliei, la aproximativ 130 km de aeroport. Apartamentul in care am stat si pe care urma sa-l impartim cu Ionut Ambrosie si Monica se afla in aceeasi cladire cu cel inchiriat de Radu si Michi, la cateva zeci de metri de malul marii.

Am despachetat la repezeala si am plecat sa vizitam oraselul in care urma sa petrecem 2 saptamani. Fiind ajunul Craciunului totul era inchis cu exceptia a 2 – 3 cafenele – cofetarii din piata centrala. Lume multa, agitatie si petarde. Femei si barbati, de la adolescenti la cei mai varstnici, cu totii erau imbracati elegant. Urma sa vedem in zilele urmatoare ca tinuta eleganta era ceva uzual pentru locuitorii Sicilei indiferent ca se aflau la plimbare sau la cumparaturi. Inghetata nu lipsea din nicio cofetarie, iar varietatea de sortimente te punea minute bune pe ganduri inainte de a face o alegere. Marimea cupelor era impresionanta in comparatie cu Romania, unde vanzatorii nu stiu cum sa razuiasca mai bine cupa. Nici la prajituri nu stateau mai rau. Tot felul de dulciuri care-ti lasau gura apa, te imbiau din vitrine. Cum ma asteptam, tiramisu de la “mama lui” nu are nicio legatura cu prajitura dulce de-ti vine sa lesini de la noi. Cred ca nici nu mai este nevoie sa spun ca nici espresso italienesc, nu se compara cu cel de la noi, chiar daca il cumperi de la o dugheana. Restaurantele micute, cu 2-3 mese m-au surprins, obisnuita fiind cu marimea celor de la noi.

Am vazut doar cateva restaurante mari, in orase unde probabil numarul turistilor este foarte mare. Evident, pastele erau cel mai des intalnite in meniuri, gatite intr-o multitudine de feluri si combinatii. Preturi decente la mancare, la majoritatea produselor mai mici decat la noi. Daca vrei sa mananci la restaurant trebuie insa sa ai planul bine facut, la vedere nu prea iese, caci la italieni restaurantele se deschid de obicei dupa ora 19.30 seara. Daca nu stii acest lucru risti sa flamanzesi, cum am patit si noi.
Cat am stat in Sicilia am vizitat si cateva obiective turistice.


Valea Templelor – la Agrigento

Totusi am fost mai moderati cu vizitele decat ceilalti, caci zilele de pauza deveneau in felul acesta foarte obositoare, cu sute de km parcursi cu masina si lungi plimbari pe jos, multe din obiectivele turistice care meritau vazute fiind departe de noi. In Sicilia, orasele tipice sunt construite “in panta”, fie pe dealuri, fie in niste canioane gigantice, cu mii de scari, stradute foarte inguste – multe fara trotuare, cladiri lipite unele de altele in care din strada intri direct in casa.

Mai toate cladirile sunt vechi, cu tencuiala cazuta si par aproape insalubre, contrastand flagrant cu termopanele noi de la ferestre. In centrele istorice ale oraselor vezi insa si cladiri monumentale cu balcoane decorate artistic, domuri si biserici, unele renovate in stilul in care au fost construite.

Majoritatea locuitorilor stau cu obloanele trase(atat ziua cat si noaptea) prin care nu razbeste nicio raza de lumina, incat de multe ori ai impresia ca te afli intr-un oras parasit. Mai toti au masini foarte mici , iar multe strazi sunt cu sens unic , caci oricat de mici ar fi masinile tot nu incap doua deodata. De multe ori acestea sunt parcate sau mai bine zis lipite (la propriu) de zidul cladirilor. Amuzant este ca pe multe cladiri si masini se vad urme de zgarieturi provocate de manevrele pe stradutele inguste.
Relieful insulei, deloc impresionant dupa mine, este totusi interesant pe alocuri, caci zonele plate acoperite cu livezi de portocali si maslini sunt brazdate de canioane stancoase adanci de dimensiuni gigantice, in unele dintre ele fiind construite orase. Stancarie cat vezi cu ochii: un calcar cu multe gauri si concretiuni, de la alb la gri inchis, galbui sau rosiatic si grote nenumarate de toate dimensiunile. Potential foarte mare pentru catarare, dar exploatat doar in mica masura.

Despre catarare, principalul obiectiv pentru care am mers in Sicilia, nu am foarte multe de spus. Cum spuneam si la inceput am plecat avand asteptari foarte mari, care insa nu s-au materializat. Este totusi un punct de vedere subiectiv, deoarece altor cataratori romani care au mai fost pe aici le-a placut zona.
Principalele sectoare de catarare din Sicilia sunt grupate in doua zone : in nord, in apropiere de Palermo si in sud (unde am fost noi). Se pare ca cele mai mari faleze sunt cele din nord. Pentru a catara acolo insa este recomandat ca “tabara de baza”, adica locul de cazare sa fie in zona respectiva, fiind aproximativ 300km intre partea de sud si cea de nord a insulei.

Pozzalo, oraselul unde am stat noi se afla in sud, asadar ne-am concentrat atentia asupra sectoarelor existente in apropiere. Treaba cu apropierea este relativa insa, caci la unele dintre ele am mers peste 100 km. La o prima privire aruncata peste topo-ul Sicilei parea ca avem de unde alege si ca doua saptamani sunt chiar insuficiente. Aparent numeroase, optiunile s-au restrans considerabil la o cercetare mai atenta. Multe dintre sectoare aveau doar cateva trasee sau desi aveau trasee numeroase, doar 2 – 3 erau peste gradul 6c (7+ / 8-).

Pe de alta parte, dintre cele la care parea ca merita mers, multe nu erau tocmai aproape : minim 50 – 60km, pe care nu ii puteai parcurge prea repede, drumul trecand prin multe localitati sau zone cu serpentine. Asta, in cazul fericit in care gaseai faleza. Noi am ratat doua zile de catarat cautand cate un sector dupa indicatiile din topo. Desi exacte, ceva nu se potrivea: fie lipsea o tablita indicatoare pe traseu, fie accesul era descris dintr-o alta directie decat cea din care veneam noi, fiind imposibil de localizat drumul la care se facea referire. Cu alte cuvinte, fara GPS si introducerea coordonatelor locatiei luate de pe net, a fost imposibil sa le gasim. Aviz amatorilor!

Trecand si peste accesul dificil, niciuna dintre faleze nu mi-a placut in mod deosebit. Majoritatea au o inaltime mica (10 – 20 m si chiar mai putin; erau si trasee de 5m), iar roca este foarte agresiva: prize numeroase, in special gauri si buzunare, dar foarte taioase, chiar si cele in care iti intra toata mana.
Nici vremea destul de rece si ploioasa nu prea a fost de partea noastra, alungandu-mi aproape total placerea de a ma catara.

Este drept ca noi nu am mers in toate sectoarele din zona si din spusele lui Ioni am ratat doua care lui i-au placut: Ambiguita, pe care am evitat-o intentionat pentru ca se afla in padure si pe frigul acela nu era o alegere buna si inca una, nu i-am retinut numele, care nici nu este menionata in topo fiind descoperita recent. Ambele am inteles ca erau foarte surplombate, cu multe coloane. Eu personal nu regret prea tare ca nu am fost acolo, deoarece in ultimii ani, din cauza problemelor cu spatele stau departe de surplombe agresive.

Dintre sectoarele la care am mers au fost 3 care mi-au placut mai mult:
– Pernamazzone, situat intr-un canion, intr-un vechi sat rupestru si unde te cateri printre grotele stramosilor. Terasele inierbate de la baza stancilor, privelistea deosebita si doua dintre putinele zile insorite m-au facut ca la aceasta faleza sa ma simt cel mai bine.

– Cavadonna, o grota foarte mare, unde predominau traseele tari si surplombate, dar se gaseau si trasee pe fete si fete usor surplombate in afara grotei. Datorita ploilor erau si foarte multe infiltratii cand am fost noi, multe dintre trasee fiind impracticabile.

– Castelmola, situata desupra celebrei statiuni a Siciliei, Taormina, cu o priveliste foarte frumoasa asupra marii. Aceasta faleza mi-a placut cu adevarat si mi-ar fi placut sa ma catar zile bune aici. Stanca era prietenoasa, zona de la baza foarte confortabila, traseele lungi, iar la nivelul 6c+ / 7b+, aveai destule optiuni. Erau si foarte multe trasee pana in 6c+. Din pacate, era foarte departe de locul de cazare (aprox 140 km), iar in ziua cand am mers acolo vremea a fost foarte rece si intre doua trasee inghetai.

Una peste alta, la intoarcerea in tara simteam ca nu m-am catarat mai deloc, caci nici falezele, nici vremea nu m-au inspirit mai deloc.

Spre sfarsitul vacantei, am avut totusi parte de o experienta impresionanta. Profitand de faptul ca ne aflam in Sicilia, am mers sa vizitam vulcanul Etna, cel mai inalt vulcan activ din Europa (aprox 3200m, daca nu ma insel), care iarna se transforma intr-un imens domeniu schiabil. Desi cu 2 zile inainte de vizita noastra Etna era acoperit in intregime cu zapada, in ziua in care am urcat noi, totul era negru, acoperit de un strat gros de cenusa vulcanica.

Peisaj selenar, aproape funebru, dar impresionant prin desfasurarea de forte a naturii. Inclusiv soseaua era acoperita si aveai impresia ca mergi printr-un strat gros de zgura. Ne intrebam daca asa este tot timpul acolo si care o fi cauza. Am vazut chiar o casa ingropata in intregime de lava, cu multi ani in urma.

Se poate urca cu masina pana la 1900m, unde incepe domeniul schiabil. De acolo , pana la 2500m poti lua o cabina, iar pana la 2900 m se poate urca cu niste masini de teren speciale. In ziua in care am fost noi insa, nu functiona decat telescaunul. Intre 1900m si 2500m exista numeroase instalatii de urcare: telescaune si teleschiuri. Cum insa zapada era acoperita de stratul de “zgura” de care am pomenit totul era inchis si din nou ne-am pus intrebarea cum oare se schiaza acolo daca-i mereu asa.

De la 2500m am urcat pe jos pe doua foste cratere. Cand am ajuns pe cel mai mic dintre ele, am fost surprinsi sa constatam ca din interior ieseau aburi si punand mana pe sol am constatat ca emana caldura. Cu cat coborai mai spre interioar caldura emanata devenea mai puternica. In fundal se vedea craterul principal care fumega. Am aflat abia seara, ca in dimineata zilei in care am fost acolo avusese loc prima eruptie din 2012 a vulcanului, o eruptie care a proiectat lava incandescenta pana la 5000m desupra craterului. Vorbind cu Ionut care in dimineata aceea plecase spre tara, ne – a spus ca a vazut din aeroport norul de cenusa.

Ca sa concluzionez: o vacanta in care m-am odihnit, o destinatie pe care agentii de turism o descriu in culori mai frumoase decat este in realitate (parerea mea), lucruri si locuri interesante, dar nimic care sa-mi faca sufletul sa vibreze. Poate doar vizita pe Etna. Cu siguranta daca voi reveni vreodata in Sicilia va fi doar pentru zona de catarare din nord, dar numai dupa un studiu temeinic al topo-ului.