Ce-i motiveaza pe unii cataratori sa abordeze maniera cap de coarda in escalada.
In documentarea campaniei noastre PRO cap de coarda (detalii cititi aici), am stat de vorba cu cativa cataratori care abordeaza aceasta maniera de catarare in mod predominant pentru a afla cum vad ei catararea cap si care sunt motivele lor personale pentru care considera ca este important si benefic sa te cateri mai mult cap decat mansa.
Nu am fost deloc surprinsi sa observam cat de variate sunt parerile cataratorilor pe aceasta tema si le impartasim cu voi daca sunteti interesati sa aflati cat mai multe despre acest subiect.
George Stroie (cunoscut si sub numele de Bivuac :))
George este deja veteran in catarare, abordand atat trasee de escalada cat si trasee alpine, vara sau iarna. Motivatia lui principala este catararea in natura si si ca sa faca asta a fost obligat de la inceput sa se catere cap. Performantele lui in catararea cap au inceput sa fie semnificative abia dupa ce a capatat ceva experienta. Mai este motivat si de cresterea capacitatilor sale prin abordarea unor trasee din ce in ce mai dificile.
Bivuacul este cunoscut ca fiind un fan al sariturilor de la mare inaltime si dovada stau pozele lui de la deep water soloing de pe tarmul stancos al bulgarilor. Ne-a povestit si cum a ajuns sa sara atat de mult.
Stiind ca imi este frica de caderi, la inceputurile mele de catarator mergeam in politehnica la stalpii de inalta tensiune de la sectia de energetica unde am exersat caderi. Cel mai greu a fost la primele sarituri de circa 1/2 – 1 metru apoi am marit distanta pana am ajuns la 15 metri, senzatiile traite au fost intense, dar am scapat de problema desprinderii de stanca si am capatat multa experienta in ceea ce inseamna caderile si riscul pe care il implica acestea. Desigur asta este o metoda, dar in plus la fiecare inceput de sezon psihicul este neobisnuit cu caderile si recomand ca in primele zile de catarat din sezon sa exersati caderi in coarda.
Este constient de riscurile pe care le implica distantele mari intre asigurari si pozitiile in care, daca vei cadea, aterizarea nu este in siguranta si recunoaste ca mai are emotii uneori, mai ales cand dificultatea creste iar lungimea caderii ar fi mare.
Nicu Badea este instructor la sala de escalada Vertical Spirit de la Universitate.
Este motivat de sentimentul de independenta si provocarea pe care ti-o ofera escalada cap de coarda si de faptul ca abia atunci simti ca ai realizat ceva si ca iti sunt rasplatite eforturile.
Parerea lui este ca “cataratul inseamna cap de coarda” si considera catararea in mansa ca fiind mai mult un sport de intretinere a conditiei fizice generale.
Catararea cap a venit pentru Nicu in mod absolut natural, la prima iesire la stanca si nu a bagat in seama dificultatea, ci doar bucuria catararii dublata de emotia de a vedea asigurarile undeva sub el.
Are emotii si mai mari insa, atunci cand nu este filat de coechipierii deja testate, iar acesta este un aspect al catararii cap de coarda de care cat mai multi cataratori ar trebui sa tina cont.
Isi aminteste cu placere despre un traseu realizat in Cheile Sohodolului – “Pasarea furacioasa” -in care, ajuns in top, a dezasigurat si a sarit in gol, o cadere de aprox. 5-6 metri… pentru sezatii tari!
Alin Cristescu – catarator
A inceput sa se catere intr-o perioada in care mansa era folosita mai rar de catre cataratori, deoarece cea mai mare parte a catararii era la stanca, astfel ca nici nu si-a pus problema de a alege maniera de catarare pentru ca nu stia ca exista varianta mansa. Alin spune ca el nu se catara decat cap pentru ca simte ca mansa, practicata excesiv, ucide spiritul catararii.
Nu este nici el scutit de emotii, dar de obieci acestea apar in situatii obiectiv periculoase, cu risc serios de accidentare.
Pentru a simti ca se concentreaza deplin atunci cand se catara cap de coarda a incercat sa se familiarizeze cu caderea, exersand sarituri cap de coarda la sala. A observat insa ca asta functioneaza prea putin pentru el si ca ceea ce il ajuta cu adevarat este concentrarea maxima la parcurgerea traseului, la executarea fiecarei miscari necesare, frica de cadere disparand astfel complet. Alin recomanda ca fiecare catarator sa aplice in escalada cap de coarda ceea ce simte ca il ajuta cel mai mult pentru a progresa.
Marius Luca-catarator, instructor si amenajator la sala de escalada din Baicului
Marius este motivat sa simta o experienta totala in catarare, deoarece considera ca asumarea riscului amplifica senzatiile catararii si mareste concentrarea.
A inceput sa se catere cap pentru ca asa parea “corect”, fara sa realizeze inital care sunt riscurile implicate, insa pe parcurs a invatat din ce in ce mai mult despre catararea in aceasta maniera, fiindu-i din ce in ce mai usor sa abordeze trasee la limita.
Inca mai are emotii atunci cand se afla intr-un pasaj in care exista posibilitatea caderii si cand nu se simte familiar cu consecintele acesteia, cum ar fi intr-un traverseu sau deasupra unor praguri proeminente.
Ne-a povestit o intamplare care l-a amuzat la final. Hotarat sa se catere pe un traseu dificil si lung, aproape de final nu mai avea resurse suficiente si simtea ca fiecare miscare e un efort prea mare. S-a simtit eliberat de o cadere lunga de peste 10 m cand ajunsese aproape de top.
Daniel Ungureanu – catarator
La intrebarea noastra : “De ce sa te cateri cap de coarda?”, Daniel ne-a dat un raspuns de mare bun simt pe care il apreciem:
“daca te cateri cap, poti foarte usor sa te cateri si in mansa, dar invers este mult mai greu”.
Considera ca numai catarandu-te cap de coarda poti sa iti educi corpul si mintea sa-si atinga si sa isi depaseasca limitele.
A inceput sa se catere cap de coarda cand a mers pentru prima data la panoul de la RATB (care nu mai exista acum) si pentru el aceasta maniera de catarare este mult mai completa si mai provocatoare. Inca de la inceput a mers la limita chiar daca era dificil, astfel ca se pomenea deseori in situatia in care, in pasul cheie nu putea sa asigure.
Chiar si acum, dupa multi ani de experienta, are emotii cand, pentru a realiza un traseu este nevoit sa sara 1 sau 2 asigurari, iar caderea ar fi foarte lunga. Mai simte emotii si la iesirea la catare la stanca la inceput de sezon, cand are nevoie de timp pentru a se acomoda cu caderea in coarda.
Cea mai faina experienta de cadere in coarda a avut-o cand, impreuna cu Scortea, Bocaneala, Sica si Masa, au sarit de pe un pod de langa Brasov in coarda statica…. (Vertical Spirit: Coarda statica?!… pe bune? A fost faina sau a fost de groaza? :))