Idei de activități pentru copii
Primii ani din viața celor mici reprezintă perioada optimă pentru ca aceștia să își dezvolte cât mai multe abilități și deprinderi pentru a deveni adult, atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Activitățile pe care copiii le desfășoară atunci când sunt mici reprezintă cea mai la îndemână unealtă prin care creierul se dezvoltă în mod optim, iar corpul își însușește mai rapid toate funcțiile de care are nevoie pentru a funcționa și arăta în cel mai bun mod cu putință.
De aceea, este recomandat ca în programul zilnic sau săptămânal al copilului tău să introduci cel puțin o activitate de recreere, pe lângă cele pe care le practică la școală, în așa fel încât să te asiguri că îi oferi contextul ideal pentru a se dezvolta cât mai armonios.
Beneficiile activităților recreative pentru copii
Activitățile recreative reprezintă o oportunitate prin care cei mici se pot deconecta de la rutina obișnuită, făcând ceva ce le aduce plăcere și contribuie la îmbunătățirea stării de spirit. Orice astfel de activitate pe care copilul o alege singur, fără presiune din exterior, va contribui semnificativ la modul în care crește și se dezvoltă. Fie că este vorba de un sport, de drumeții, de tabere cu prieteni sau diferite jocuri, acestea ajută la diminuarea nivelului de stres și creșterea celui de adrenalină și serotonină, provocând plăcere și fericire.
Totodată, toate tipurile de activități extracurriculare ajută la crearea unor conexiuni cu cei din jur, ceea ce conduce la îmbunătățirea abilităților de socializare, comunicare și cooperare, dezvoltând spiritul de echipă și colaborare.
O activitate în cadrul căreia poate progresa va duce la creșterea stimei de sine odată cu nivelul de competență. De asemenea, în funcție de specificul activității, se pune accent pe ascuțirea gândirii critice, pe autodepășire prin setarea clară de obiective, pe exploatarea creativității și imaginației în crearea de strategii, toate acestea în timp ce forma fizică este în continuă stimulare, iar abilitățile se șlefuiesc de la o sesiune la alta.
Categorii de activități potrivite pentru diferite vârste
Este foarte important ca în momentul în care alegi împreună cu cel mic tipul de activitate pe care urmează să o facă regulat să ții cont de preferințele lui, dar și de vârstă, pentru a evita suprasolicitarea și epuizarea, două aspecte care pot anihila plăcerea încă din primele zile. De aceea este important să faci liste cu activitățile potrivite în funcție de vârstă, să discuți cu el despre ceea ce i-ar plăcea să facă, pentru ca mai apoi să testați la fața locului și, în funcție de modul de adaptare și felul în care se integrează, să iei o decizie finală.
Activități pentru copii mici (0-3 ani)
În primii ani de viață este important să pui accent pe motricitate și dezvoltarea funcțiilor de bază ale creierului, astfel sunt de preferat jocurile destinate bebelușilor sau activitățile simple, care ajută la dezvoltarea musculaturii și o poziție corectă a coloanei. Cu asistență din partea părinților, clasele de înot sau gimnastică pentru bebeluși pot fi un bun start pentru o viață activă.
Activități pentru preșcolari (3-6 ani)
Odată cu vârsta de trei ani, când cel mic începe să fie stăpân pe propriile mișcări și poate merge fără susținere, poți opta pentru activități mai complexe, cum ar fi mersul pe bicicletă sau sporturile pe gheață, schiul sau patinajul, fără ca factorul competitiv să poată fi luat încă în calcul.
Activități pentru școlari (6-9 ani)
Din momentul în care copilul începe să meargă la școală, gândirea rațională începe să fie din ce în ce mai puternică și poate să ia decizii pentru propria persoană, și este bine să explorați cât mai multe zone de activitate pentru a descoperi ce îi place și la ce se pricepe. Vârsta de 6-9 ani este perioada prielnică pentru ca cel mic să dezvolte pasiuni care să-l țină o viață întreagă, motiv pentru care este bine să îi oferi libertate de decizie.
Dacă observi o înclinație către logică, strategie, analiză, un sport pentru minte, precum șahul, poate fi o alegere inspirată.
Pentru cei plini de energie, care aleargă mereu și sunt atrași de mingi, fotbalul, baschetul, handbalul sau tenisul pot reprezenta sporturile de bază care să dicteze dezvoltarea lor. Dansul sau sporturile de iarnă sunt, de asemenea, opțiuni ideale în acest sens. Dacă schiatul, snowboardingul sau patinajul se dovedesc a fi neatractive, cățăratul este o altă opțiune care merită luată în calcul, avand în vedere că poate fi practicat tot timpul anului.
Activități pentru adolescenți (10-14 ani)
În momentul în care copilul tău devine adolescent, acesta poate decide dacă alegerile tale de până atunci au fost inspirate sau dacă își dorește să experimenteze și alte zone de activitate. Cei care au experimentat cu preponderență arii sportive, pot dori să urmeze mai mult și o latură artistică, pictatul, teatrul sau muzica fiind opțiuni excelente. În schimb, cei care au pus accent mai mult pe devoltarea mentală, este posibil să vrea să introducă mai multă mișcare în viața lor și să opteze pentru activitati extrascolare mai dinamice, de echipă sau individuale, cum ar fi cursurile sau clasele de cățărat, de schi sau chiar sporturi ușoare de contact.
Activități fizice de iarnă pentru copii
Chiar dacă în sezonul rece opțiunile pot părea limitate, există activități care pot fi practicate cu succes chiar și de către cei care nu suportă frigul, dar și clasicele sporturi de iarnă, care pot fi foarte atractive și plăcute pentru cei mici.
Idei de activități indoor pentru copii
Cei mici pot explora varii posibilități de petrecere a timpului liber chiar și la interior, fără să fie nevoiți să ia contact cu vremea de afară. Iată câteva idei de activități recreative la care îi poți înscrie pe cei mici atunci când este frig afară:
Cursuri de escaladă indoor
Cățărarea pe stancă sau drumețiile la munte pot fi înlocuite cu succes de sesiuni de escaladă la interior prin care cei mici își pot dezvolta atât motricitatea, cât și spiritul de autodepășire, printr-o activitate care crește în dificultate și care pune în mișcare abilități fizice și mentale. Îl poți înscrie la cursuri de escalada pentru copii în centre specializate, pentru a lucra cu un instructor sau poți rezerva o sesiune de inițiere pentru a descoperi dacă există înclinație către această categorie de sport.
Patinaj indoor
Patinajul este o opțiune perfectă pentru acei copii care vor să îmbine latura artistică cu cea sportivă, într-un mod grațios, elegant, dar totodată foarte solicitant. Echilibrul, postura, buna coordonare, disciplina și spiritul critic sunt principalele aspecte educate printr-un astfel de sport.
Cursuri de dans
Copii foarte activi și dinamici, care reacționează la orice melodie aud s-ar putea să se descurce excelent la un curs de dans. Această activitate îmbunătățește condiția fizică și postura, ajută la dezvoltarea mușchilor și oaselor, susțin grația și perseverența, creativitatea și dorința de a deveni din ce în ce mai bun.
Idei de activități outdoor pentru copii
Pentru cei cărora nu le este frică să dea piept cu natura chiar și în perioadele în care temperaturile sunt cu minus, cei cărora le place zăpada și adoră să stea afară pe timp de iarnă, există o multitudine de activități în aer liber pe care le pot practica atât la nivel amator, cât și profesionist.
Drumeții și explorare în natură pe timp de iarnă
O simplă plimbare în natură poate fi o ocazie excelentă ca cel mic să descopere plăcerea de a sta în aer liber iarna și să vrea să încerce cât mai multe activități în această perioadă. De asemenea, natura este foarte ofertantă în această perioadă, ocazie să își dezvolte setea pentru informație ori chiar spiritul artistic, dată fiind multitudinea de peisaje la care este expus.
Lecții snowboard pentru copii
Dacă atracția pentru zăpadă există, poți încerca să îl înscrii pe copilul tău la lecții de snowboard, pentru a vedea dacă mersul pe placă este o activitate potrivită lui. Echilibrul și coordonarea sunt în prim plan la această activitate, iar spiritul de aventură nu trebuie să lipsească pentru ca acest sport să fie apreciat și plăcut.
Cursuri de schi pentru copii
Pentru cei care vor să ia un prim contact mai blând cu sporturile de iarnă, fără ca viteza să fie neapărat necesară, cursurile de schi sunt o opțiune inspirată prin care cel mic poate lua contact cu activitățile de iarnă, cu zăpada și cu atmosfera de pe munte. Dezvoltă motricitatea și echilibrul, în timp ce pune mare accent pe perseverență și dorința de autodepășire a condiției actuale.
Activități fizice de vară pentru copii
Anotimpul cald vine cu mai multe opțiuni de activități recreative pentru copiii de toate vârstele, ceea ce înseamnă că poți explora cât mai multe posibilități alături de cel mic.
Idei de activități în aer liber pentru copii
Fie că preferă activitățile de grup sau sesiunile individuale, îi plac animalele ori activitățile care îi pun la încercare abilitățile și condiția fizică, iată câteva dintre cele mai apreciate și practicate variante de recreere pentru copii de toate vârstele:
-
Cursuri de echitație
Sporturile care implică animale, cum este echitația, dezvoltă mai mult decât deprinderi fizice ca echilibrul, coordonarea sau postura corectă. Grija și atenția față de animal, crearea unei conexiuni cu acesta, sincronizarea mișcărilor sunt cele mai importante aspecte care îl vor face pe orice copil să iubească călăria.
-
Camping și activități în aer liber
Pentru acei copii cărora le place să se înconjoare de prieteni și să petreacă mult timp cu ei, făcând tot felul de activități creative, drumețiile și camparea în natură sunt fără doar și poate o modalitate excelentă de consolidare a relațiilor de grup și cooperare în vederea asigurării unor condiții cât mai bune. Pe parcursul a câteva seri petrecute la cort cei mici pot explora pădurea, juca jocuri, pescui, face foc de tabără și multe alte activități cu specific.
-
Tabere de escaladă
Energia debordantă, dorința de explorare, cățărarea pe diverse obiecte din casă sau din parc sunt semnele care indică faptul că este momentul să îl înscrii pe cel mic la cursuri de escaladă, și chiar să experimenteze acest sport în natură, în cadrul unor tabere pentru copii organizate de profesioniști.
Idei de activități de interior pentru copii
Copiii timizi sau care preferă să își petreacă timpul într-un spațiu cât se poate de sigur, fără riscuri specifice, așa cum presupun activitățile în natură, pot experimenta o varietate de activități la interior, adaptate în funcție de înclinațiile pe care le au:
-
Parcuri de distracție indoor
Dacă există spiritul de aventură, atunci parcurile de distracții la interior pot reprezenta o opțiune foarte distractivă de petrecere a timpului liber cu efecte pozitive asupra dezvoltării fizice și psihice.
-
Activități de cățărare la o sală de escaladă
Cățărarea nu trebuie practicată doar pe munte, în prezent existand foarte multe sali de escalada care dispun de o varietate de trasee de cățărare cu diverse grade de dificultate, în așa fel încât orice copil să se bucure de senzația unică pe care o simte atunci când finalizează un traseu. Acest sentiment le oferă încredere în propria persoană, în timp ce nutrește dorința de depășire a ultimei reușite, ceea ce înseamnă că vor experimenta competiția cu propria persoană, una dintre cele mai sănătoase forme de competiție. Escalada ajută coordonarea, motricitatea, echilibrul și dezvoltă forța în membre, precum și gândirea critică și strategia, fiind nevoie de găsirea celei mai bune variante pentru a ajunge sus, cu un minim de efort.
-
Lecții de arte marțiale
Sporturile de contact, la o intensitate mică, reprezintă, de asemenea, o activitate recreativă pe care cei mici pot începe să o practice odată cu vârsta de 4-5 ani. Artele marțiale sunt un sport care nu implică agresivitate față de adversar, însă care te ajută să înveți să îl descoperi pe cel din fața ta, să îi anticipezi fiecare mișcare și să acționezi în consecință, pentru a-i contracara atacul. Concentrarea și răbdarea sunt două elemente cheie în această activitate, alături de viteză și precizie.
Activități de weekend cu copii
Dacă ești în căutarea unor activități pe care să le faci periodic alături de copiii tăi, fără să fie nevoie să respecți un program strict de antrenament, poți începe să experimentezi activitățile de weekend, în forme variate și adaptate în funcție de preferințele celor mici. Vizitele la zoo, în natură, drumețiile pe munte, un meci de fotbal, o partidă de tenis, un joc de societate sau o simplă ieșire la film pot reprezenta momente ideale petrecute împreună cu copilul tău.
În schimb, dacă îți dorești activități mai dinamice, prin care să-i oferi șansa celul mic să se descopere și să înțeleagă dacă este pasionat de anumite activități ce presupun efort, în timp ce are ocazia să îți demonstreze de ce este în stare, fiind în competiție cu alții de vârsta lui, o opțiune este să iei parte la petreceri pentru copii la catarat. Astfel de evenimente au rolul de a oferi copilului posibilitatea să vadă dacă îi place să escaladeze, fiind într-un mediu prietenos și distractiv, în care mulți alți copii de vârsta lui experimentează această activitate și încearcă să își depășească propriile limite.
Concluzii
Importanța activităților recreative pentru cei mici a fost demonstrată în repetate rânduri, atât prin studii și experimente științifice, cât și pe cont propriu, de către părinți care își doreau să ofere copiilor lor cele mai bune condiții de dezvoltare. Un lucru foarte important însă, pentru ca orice activitate să aducă efectele dorite și nu un rezultat opus, este că părinții trebuie să fie deschiși să experimenteze cât mai mult și să dea voie copilului să decidă pentru el, fie că are un an sau 10.
În cazul în care observi că îi este dificil să se integreze sau pare că nu îi face plăcere, schimbă activitatea. Sunt zeci de opțiuni prin care poți să treci pentru a descoperi varianta ideală și este păcat să te cramponezi în ceva ce, pe termen lung, poate provoca stări negative față de respectiva alegere. În loc să țintești performanța, asigură-te că obiectivul principal este descoperirea unei pasiuni pentru copil, abordare care va face mult mai ușor întreg procesul de explorare și descoperire.