Campionatul National de Escalada pentru Copii – Aprilie 2011
In data de 10 aprilie 2011, Vertical Spirit impreuna cu Federatia Romana de Alpinism si Escalada a organizat la sala din Baicului o noua editie a Campionatului National de Escalada Dificultate pentru copii.
Erau asteptati peste 50 de copii din intreaga tara, plus vecinii nostri bulgari, care se pare ca si-au facut un obicei din a participa la competitiile organizate de romani – acesta fiind un lucru bun de altfel, deoarece stimuleza spiritul competitiv al copiilor.
Din punct de vedere organizatoric, ne-am straduit ca de aceasta data sa luam in calcul toate problemele care ar fi putut sa apara si sa le pre-intampinam, astfel incat toata lumea sa fie multumita, iar competitia sa decurga conform programului – fara decalaje, intarzieri sau incidente tehnice.
In mare parte am reusit si aprecierile au fost pozitive. Ceea ce nu am prevazut insa (si din pacate nici nu am fi avut cum) a fost lipsa apei si a curentului electric. Asadar, la ora 8.00 in dimineata concursului, cand se faceau ultimele pregatiri pentru intampinarea micilor concurenti : SURPRIZA – apa si electricitate niciun strop !!!
Pe cine sa iei de gat duminica la ora aceea?! In ceea ce priveste apa nu era nimic de facut, iar cu echipa de muncitori veniti de la ENEL nu prea aveai ce sa vorbesti: erau trimisi pentru o lucrare ce urma sa dureze intreaga zi. Am apelat la prietenul nostru Bivuac (George Stroie) care ne-a imprumutat un generator gratie caruia am pus in functiune instalatia de sonorizare, computerul si imprimanta si am facut lumina in vestiare si grupurile sanitare. Din fericire in sala am avut lumina naturala pana la ora 19.30, cand s-a dat drumul a curent. La fix pentru Festivitatea de premiere, care altfel ar fi avut loc in semi- intuneric, caci generatorul nu ar fiputut face fata unui consum atat de mare. Cat despre apa, am gasit si acolo o solutie : am umplut in permanenta bidoane de la o spalatorie auto din apropiere si astfel am reusit sa mentinem grupurile sanitare intr-o stare acceptabila.
Numarul copiilor prezenti la competitie a fost apreciabil: 68. Categoriile participante la concurs au fost urmatoarele: copii 5 – 7 ani, copii 8 – 9 ani, copii 10- 11 ani, copii 12 – 13 ani si juniori 14 – 15 ani. Toate categoriile au avut de parcurs doua trasee in faza de calificari si un traseu in finala. Pentru primele 3 categorii (5 – 7 ani, 8-9 ani si 10 – 11 ani) parcurgerea traseelor s-a facut mansa (top rope), iar copiii au asistat la evolutia celorlalti concurenti, atat in calificari cat si in finala. Pentru categoriile superioare de varsta, parcurgerea traseelor s-a facut in maniera cap de coarda, iar finala a fost la vedere.
Lupta a fost stransa, mai ales la grupele mici de varsta, copiii luptand cu ambitie pentru fiecare priza cucerita. Am fost cu totii impresionati de tenacitatea si incrancenarea lor, niciunul nedorind sa fie mai prejos. De asemenea am constatat cu bucurie ca incepand de anul trecut miscarea de catarare la copii pare ca s-a revigorat, cluburile implicandu-se activ in pregatirea micilor sportivi si organizarea de competitii pentru ei. De asemenea nivelul de pregatire pare sa creasca de la o competitie la alta. Pentru departajare la categoriile : 5 – 7 ani, 8 – 9 ani si 10 – 11 ani am fost nevoiti sa organizam super-finale ; cei de la categoria 8 – 9 ani catarandu-se in super-finala pe unul dintre traseele de calificari ale juniorilor 14 – 15 ani. Un traseu deloc usor, cotat cu 7-, pe care insa 2 copii l-au parcurs fara dificultati majore.
La juniori, Antonia Trifu a concurat doar cu baieti, nefiind alte fete la aceasta categorie si……………A CASTIGAT detasat , reusind sa faca singurul top in traseul de finala!
Fetele noastre – Andra Dragut si Andreea Urucu (de la Vertical Spirit) care au concurat la categoria 12 – 13 ani, ne-au surprins placut cu evolutia lor : Andra pentru ca a reusit sa depaseasca un prag psihologic important pentru ea, iar Andreea pentru ca desi se catara de foarte putin timp a evoluat neasteptat de bine, gratie calitatilor innascute pe care le are (speram ca in viitor sa dea dovada si de perseverenta, vointa si longevitate in practicarea acestui sport).
Prea multe nu mai sunt de spus. Lasam clasamentele si pozele sa vorbeasca.
Multumim colegilor nostri de club si celorlati voluntari care ne-au ajutat pentru organizarea acestui concurs.