Pentru că s-au înmulțit greșelile de asigurare și la stâncă și la sălile de escaladă și pentru că din acest motiv au avut loc  evenimente neplăcute, pe lângă creșterea exigenței în respectarea regulilor de sigurantă la sală ne asumăm și rolul de a trage un semnal de alarma.  Aceste întâmplări nu pot fi trecute cu vederea, întrucât unele au fost chiar grave, chiar dacă încă nu au avut consecințe mortale.

Accidentele, au fost cauzate în principal de manevrarea defectuoasă a dispozitivelor de asigurare și de neatenție și cel mai important lucru acum este să învățăm din greșelile care au avut loc in timp fără a căuta neapărat vinovați sau ‘’țapi ispașitori’’. Acestea ar trebui privite ca avertismente pentru a schimba ceva ce nu este funcțional.

Prin 2010, primavara,la Basarbovo,  un cătărător experimentat i-a pus în mână prietenei sale dispozitivul Grigri având coarda deja montată ca să îl fileze. Pe la al treilea spit a căzut și a venit până la pamânt. Noroc cu niște tufe care i-au amortizat căderea și nu a pățit nimic. Când a verificat ce s-a întâmplat, el montase greșit coarda în Grigri iar dispozitivul nu a putut frana caderea, practic coarda i-a trecut prin mâini fetei care îl fila fără nicio frecare semnificativă! Nu putem să nu ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă ajungea pana la top fără să cadă? Cred că vă puteți imagina.

În primăvara lui 2013, un tip a căzut din rapel la Veliko Tîrnovo. S-a ales cu fracturi pe la mâini (nu cunosc gravitatea leziunilor sale).

În vara aceluiași an, o fată care se afla pentru a doua oară la sala de escaladă,  s-a legat cu carabiniera în manșă, cu nodul opt simplu, fără să fie verificată de prietenul ei, care urma să o fileze. Filatorul a tot filat coarda mai strâns, iar cand fata era pe la 12 m înalțime, nodul s-a desfăcut și coarda s-a dezlegat și a căzut, lasând-o fără asigurare la 12 m înalțime. Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă cel care o fila nu ar fi strâns coarda atât de strâns încât să-i desfacă nodul în timp ce urca și ar fi ajuns la top unde s-ar fi lăsat în coardă… o cădere în gol de la 15 m. A fost imediat coborâtă de un cățărător din sală și nu au existat consecințe fizice (leziuni), poate doar psihice.

În octombrie 2013, la o sală de escaladă, un tip care se cățăra în manșă, este scăpat la coborâre (era filat cu un cosulet)  de la aproximativ 3m înalțime. Cade pe saltea, însă corpul rulează în cădere și ajunge cu capul la beton. Se alege cu capul spart și cu o sperietură zdravănă.

În decembrie 2013, la o sală de escaladă, un cățărător care era filat cu Grigri (de un cățărător mai putin experimentat), cade până jos, pe beton. Multiple fracturi la ambele picioare.

În ianuarie 2014, o fată fila o altă fata cap de coardă, folosind un Reverso, dar manevrându-l în mod greșit ca pe un Grigri (în varianta greșită), iar din când în când, lua mâna de pe coardă (fiind învățată să facă asta cu Grigriu-ul). Fiind observată la timp, nu au fost consecințe.

În martie 2014, la o sală de escaladă, un cățărător filat cu Grigri (de un cățărător experimentat), cade până jos de la 7m. De această dată, căderea cățărătorului este amortizată parțial chiar de filator (a căzut pe el) înainte de a ajunge pe saltea. Cel care a căzut nu a pățit nimic. Filatorul s-a ales din păcate cu o comoție cerebrală ușoară și afectiuni ușoare la coloana cervicală.

DSC00782 web

În tot acest interval au mai fost sesizate și alte greșeli în manevrarea dispozitivelor de filat și a corzilor, care din fericire nu s-au soldat cu accidente. S-a constatat la mai multe persoane că utilizează greșit dispozitivele de asigurare (în special Grigri-ul).

Este evident că se impune tragerea unui semnal de alarmă și luarea unor măsuri suplimentare de siguranță. Este necesară deasemenea și schimbarea atitudini oamenilor în aceasta privință pentru ca am constatat în timp câteva tipuri de atitudini și comportamente dăunătoare siguranței la cățărare care au nevoie de reevaluare și revizuire acolo unde e cazul.

Unii cățărători cu experientă refuză să-și schimbe maniera de a fila cu Grigri-ul (din varianta greșită în varianta corectă), având argumentele experienței și lipsei accidentelor până în prezent. Acest aspect are însă și alte consecinte: cățărătorii începători, care adesea îi au drept mentori și ii admiră pe cățărătorii experimentați, încearcă să învețe de la aceștia observând ce fac și preluand modul  în care procedează aceia fără să știe dacă modelul preluat e corect sau nu.

Sunt destul de multi acei începători care nu cer sfaturi, care consideră că este suficient să vadă la alții pentru ca apoi sa poată face și ei la fel, care nu merg la un curs cu instructor pentru că nu vor sa cheltuie bani pentru ceva ce pot mai degrabă “să învețe din mers”, înaintând cu lozinca “las’ că ne descurcăm noi cumva”.

Din păcate aceste mentalități nu sunt benefice pentru siguranța practicanților escaladei, iar pe măsură ce numărul acestora crește, numărul celor care fac greșeli crește și el.

Responsabilitatea propriei siguranțe îi revine fiecăruia în parte și acest articol dorește în primul rând să atraga atenția asupra neglijenței cu care mulți dintre cățărători își tratează propria viață și intregritatea corporală. Dacă nu vă păziți singuri, nimeni nu vă poate păzi mai eficient… cine poate avea un interes mai mare decat voi înșivă? Întrebați, învățați, mergeți la cursuri, testați echipamentul, verificați fiecare element de siguranță la fiecare escaladă, fiți cu ochii pe partenerul care vă filează și asigurați-vă că o face bine. Nu vă bazați pe celălalt, bazati-vă pe voi și protejati-vă!

DSC00778 web

Deasemenea, este important ca acei cățărători care au o vechime mai mare să devină mai conștienți de rolul lor de modele măcar pentru manevrele care tin de siguranța în cățărare, astfel încât să adopte obișnuințe cu adevarăt sigure, studiate și testate și care să țină mai puțin de experiența proprie după mulți ani de rutină, astfel încât ‘’să predea’’ tehnici cu adevărat funcționale în ORICE situație de cățărare.

Cred că riscuri mari apar atunci când montarea corzii și manevra de filat se face cu așteptarea că ‘’nu cade cățărătorul’’ și deci nu trebuie să fiu foarte atent sau să îmi fac prea multe griji.

Am prezentat aici doar o mică parte a aspectelor care țin de siguranța în cățărare, pe cele care s-au dovedit a fi cele mai frecvente în ultima perioada. Sigur că ele sunt mult mai multe și vom încerca să le prezentăm în materiale viitoare.

CONSECINȚE:

În afară de faptul că un accident are consecințe nefericite privind integritatea fizică și psihică a persoanelor, mai există și alte tipuri de consecințe, de natură sociala. Raspunderea civilă și răspunderea penală sunt două tipuri de consecințe, deloc de ignorat. Probabil că majoritatea cititorilor știu ce implică aceste tipuri de răspundere. Răspunderea civilă implică daune materiale (adesea financiare), nu ușor de suportat, iar răspunderea penală poate duce până la privarea de libertate.

Inclusiv adiministrația sălii de cățărat și sala în sine pot suporta consecințe.

Noi suntem convinși că toți ne dorim să fim în siguranță atunci când ne cățărăm și ceilalți să fie în siguranță în mâinile noastre. Nu trebuie decât să ne revizuim din când în când atitudinea în mai bine.

Vertical Spirit și-a propus să implementeze cât de curând posibil un sistem de evaluare (testare) a celor care se antrenează la salile noastre. Acest sistem nu este inventat de noi, el este deja implementat în multe săli din Europa.

În acest fel fiecare practicant va putea să execute manevre de siguranță în limitele competențelor pe care le are.

Nu la Filat ilustrare

 

Va propunem să vizionați câteva filmulețe realizate de Petzl pentru dispozitivele de asigurare produse de ei. Dacă ignorăm partea de reclamă a produsului, găsim informații cu adevărat utile si clarificatoare pentru o utilizare corectă a acestor dispozitive care ne protejează viața la fiecare cățărare. 

Primul are o listă impresionantă de cățărători binecunoscuți în Europa si in State care au participat la realizarea filmului de prezentare Petzl – Grigri: Daila Ojeda, Cris Sharma, Dani Andrada, Steve Mc. Clure, Nina Caprez, Cedric Lachat, Tomy Lamiche, Dave Graham, Liv Sansoz si alti cativa cataratori.

Petzl Grigri 2 – modul corect de a-l folosi 

Mai puteți viziona un alt film despre modul corect de folosire al Grigri-ului în care sunt prezentate și multe informații despre cum să filați și cum sa frânați o cădere a capului de coardă dar și despre greșeli și neatenții frecvente  la filat.

Tot ce trebuie să știi când filezi cu un dispozitiv Grigri

Apoi un film care prezintă aceleași aspecte la folosirea in filat a unui dispozitiv de tip Reverso

Tot ce trebuie să știi când filezi cu un dispozitiv de tip Reverso

Sperăm că informațiile sunt destul de complete si utile și așteptam comentarii și impresii, inclusiv sugestii pentru noi materiale privind siguranța în escaladă.