La început de aprilie, ne pregătim să mergem în TABĂRA DE ESCALADĂ PENTRU COPII din BULGARIA – Basarbovo & Veliko Turnovo. Vor fi 4 zile pline de voie bună, cățărare, distracție, aventură, mișcare, explorare, prietenie! 4 zile în mijlocul naturii, în care copilul tău va putea explora în siguranță alături de alți mici cățărători, își va face noi prieteni și se va mișca nestingherit în aer liber.

Înainte de toate, hai să aruncăm o privire asupra BENEFICIILOR PRACTICĂRII ESCALADEI:

• îți dă încredere în tine – nimic nu sporește mai mult încrederea și stima de sine ca escaladarea cu succes a unui perete de stâncă;
• ajută la depășirea unor bariere mentale legate de frica de înălțime, iar lupta împotriva acestor frici îi va oferi abilitățile de care are nevoie pentru a depăși și alte lupte mentale și fizice de-a lungul vieții;
• îmbunătățește coordonarea la nivelul întregului corp;
• sporește forța, rezistența și flexibilitatea și contribuie la dezvoltarea armonioasă a întregii musculaturi a corpului;
• dezvoltă abilitatea de rezolvare a problemelor – este atât un joc mental, cât și o performanță fizică.

CINE POATE PARTICIPA?
Copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, indiferent de nivelul lor în practicarea escaladei.

DE CE BULGARIA?
• este aproape de București: 75 km până la Basarbovo și 170 km până la Veliko Târnovo;
• accesul la falezele de cățărare este foarte rapid ;
• există multe trasee de escaladă accesibile pentru copii ;
• în această perioadă a anului clima de aici este foarte portivită pentru desfăsurarea activităților în natura;
• Veliko Târnovo este un oras medieval vechi și spectaculos, iar împrejurimile sunt foarte frumoase pentru o ieșire în natură;
• este un loc ideal pentru o vacanță în natură, cu posibilități nelimitate de a lucra cu copiii și a-i antrena în jocuri și activitați provocatoare, iar în același timp este un loc în care copiii nu vor fi lipsiți de confort.

CE VOR FACE COPIII IN TABĂRĂ?
Ziua 1 – Escaladă la Basarbovo
Sosire, acomodare, masa și escaladă. Copiii vor învăța în primul rând să se acomodeze cu cățărarea la stâncă. Vor afla mai multe despre cum să își gestioneze frica de înălțime, de nou și de necunoscut, dacă e cazul. Vor învăța să descopere prizele de mână și de picior și cum să le folosească cât mai bine pentru a se cățăra.
Ziua 2 – Escaladă la Veliko Turnovo
O zonă deja consacrată pentru falezele sale amenajate cu multe trasee de cățărarare, unele chiar de către echipa Vertical Spirit.
Ziua 3 – Odihna activă
Vizită în orașul Veliko Turnovo și drumeție în apropierea acestuia – Cascadele Hotnita și Krushuna, Canionul Hotnita, Peștera Devetashka. Picnic.
Ziua 4 – Escalada Basarbovo
Cățărare, lecție practică despre noduri. Apoi vom discuta despre ceea ce înseamnă natura, de ce să o respectăm și să o protejăm și despre cum sa ne purtăm atunci când mergem pe munte sau în locuri sălbatice. 

TAXA DE PARTICIPARE
1.590 RON / copil. Se acordă un discount de 10% pentru familiile cu doi copii.

INSTRUCTOR COORDONATOR: Nicolae Badea

TERMEN LIMITĂ DE ÎNSCRIERE: 3 aprilie 2023

IMPORTANT !!! Fiecare copil participant are nevoie de procură notarială din partea ambilor părinți care să ateste faptul ca aceștia sunt de acord cu ieșirea din țară a copilului însoțit de către instructorii prezenți la stagiu. În cazul în care copilul este însoțit de unul dintre părinți are nevoie de aceasta procură, din partea celuilalt părinte.

ÎNSCRIERI
la Receptia sălii de escaladă
• prin e-mail la receptie@verticalspirit.ro
Persoană de contact pentru info tabără – Nicolae Badea, instructor coordonator, telefon: 0749.690.167

ÎNSCRIEREA SE CONSIDERĂ VALABILĂ
• după achitarea unui avans de 50 % din taxa de tabără (se poate achita numerar la sala sau in contul clubului)
• după completarea și semnarea Formularului de inscriere (se gaseste la receptia salii sau va fi transmis prin e-mail)
• data până la care trebuie achitată integral taxa de participare este 3 aprilie 2023.