Vertical Rock Camp KIDS, 2-5 iulie, Cheile Sohodolului 2024
JOACA DE-A EXPLORAREA!
Nu e nimic mai fascinant decât o experiență nouă, trăită cu entuziasmul descoperirii proaspete cum numai în copilărie se poate. În tabăra de escaladă pentru copii, cei mici vor porni într-o explorare de noi locuri, noi experiențe, de provocări verticale, de testare a propriilor limite și de cunoaștere și autocunoaștere.
Jocul este palpitant dar practicat în siguranță. Pasiunea pentru acest sport este inspirată profund de contactul cu stânca. Cei mici vor descoperii noi feluri de a se înțelege cu natura, de a o respecta și de a-și folosi forțele pentru a urca traseele pe care aceasta le-a creat pentru ei.
Tabăra de escaladă pentru copii este despre prietenie și comunitate, despre învățare și creștere dar mai ales despre joacă și explorare!
ESCALADĂ ESTE O ACTIVITATE EXTRAORDINARĂ pentru copii de toate vârstele și practicată cu regularitate aduce multe BENEFICII:
• îți dă încredere în tine – nimic nu sporește mai mult încrederea și stima de sine ca escaladarea cu succes a unui perete de stâncă;
• ajută la depășirea unor bariere mentale legate de frica de înălțime, iar lupta împotriva acestor frici îi va oferi abilitățile de care are nevoie pentru a depăși și alte lupte mentale și fizice de-a lungul vieții;
• îmbunătățește coordonarea la nivelul întregului corp;
• sporește forța, rezistența și flexibilitatea și contribuie la dezvoltarea armonioasă a întregii musculaturi a corpului;
• dezvoltă abilitatea de rezolvare a problemelor – este atât un joc mental, cât și o performanță fizică.
DESPRE CHEILE SOHODOLULUI
• Cheile Sohodolului sunt situate la 15 km de Târgu Jiu, în direcția Baia de Aramă, fiind arie protejată;
• Zona este foarte frumoasă, având un farmec aparte;
• Cheile sunt străbătute de drum auto, iar accesul la falezele de cățărare este foarte ușor ;
• Există multe trasee de escaladă accesibile pentru copii ;
CINE POATE PARTICIPA?
Copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, indiferent de nivelul lor în practicarea escaladei. Va fi un stagiu sportiv, în care accentul se va pune pe cățărare și pe activitățile specifice.
UNDE VOM STA?
La cort, chiar în mijlocul Cheilor, în imediata vecinătate a falezelor de cățărare, a râului și a drumului auto. Masa o vom servi sub formă de picnic, la locul de campare și vom alterna și cu servirea mesei la restaurant în două dintre serile taberei.
CE VOR FACE COPIII ÎN TABĂRĂ?
• Vor învăța în primul rând să se acomodeze cu cățărarea la stâncă, vor afla mai multe despre cum să își gestioneze frica de înălțime, de nou și de necunoscut, dacă e cazul
• Vor învăța să descopere prizele de mână și de picior și cum să le folosească cât mai bine pentru a se cățăra
• Vor învăța principalele noduri folosite în cățărare
• Se vor juca și bălăci la râu sau la piscină
• Își vor face prieteni noi, se vor juca și vor face foc de tabără
Va fi o tabără în mijlocul naturii, care îi va ajuta pe copii să își crească încrederea în ei, să exploreze în siguranță, alături de alți mici cățărători și să se miște nestingheriți în aer liber.
CÂT COSTĂ?
1.490 RON / copil.
Se acordă un discount de 10% pentru familiile cu doi copii.
Acest tarif include: transport, cazare, masă, echipament specific, instruirea în escaladă.
INSTRUCTOR COORDONATOR: Nicolae Badea
TERMEN LIMITĂ DE ÎNSCRIERE: 25 iunie 2024
ECHIPAMENT NECESAR – echipament de campare propriu (sac de dormit, izopren, cort, pernă de voiaj), vesela voiaj de plastic (cană, lingură, furculiță, castron, farfurie), lanternă frontală, săpun lichid biodegradabil (care nu poluează și nu afectează viețuitoarele din râuri), cremă de protecție solară, haină de ploaie, costum de baie, prosop, îmbrăcăminte adecvată. Mai multe detalii la înscriere!
ÎNSCRIERI
• la Receptia sălii de escaladă
• prin e-mail la receptie@verticalspirit.ro
Persoană de contact – Info tabără
• Nicolae Badea, telefon: 0749.690.167
ÎNSCRIEREA SE CONSIDERĂ VALABILĂ
• după achitarea unui avans de 50 % din taxa de tabără (se poate achita numerar la sala sau in contul clubului)
• după completarea și semnarea Formularului de înscriere (se găsește la recepția sălii sau va fi transmis prin e-mail)
• data pana la care trebuie achitat integral prețul taberei este 25 iunie 2024